... celui care nu mai este

… celui care nu mai este

Fiecare comemorare a celor care nu mai sunt printre noi mă duce cu gândul la persoana cea mai dragă, omul care m-a iubit și mi-a arătat ce înseamnă prețuirea. Deși nu eram sânge din sângele lui, bunicul mi-a demonstrat că sunt un copil special şi da, datorită dumnealui copilăria mea a fost frumoasă.

Am petrecut momente sublime, prețuind poveștile nesfârșite cu prinți și prințese, protejându-mă (de gura părinţilor) când făceam prostii și dormind pe perioada verii în fânul uscat. Atunci când alți copii se desfătau în jucării, făceam pe viteaza, le distrugeam și rareori se întâmpla să-mi doresc să le folosesc. 

Singurul obiect care mi-a rămas în memorie şi l-am păstrat mult timp a fost mingea primită în dar de la bunicul. Lipită de n ori, ea a rămas acolo, un simbol al copilăriei mele. Mai târziu i-am întors dragostea și l-am îngrijit în momentele de suferință.

Deși i-am fost alături zi de zi, un singur lucru nu l-am putut face, să fiu prezentă în ultimele clipe din viață. O vacanță planificată m-a trimis mult prea departe și n-a putut să mă vadă, să mă știe aproape. Atunci am regretat, dar acum știu că a fost ceva scris să se întâmple, mi-ar fi fost greu să-mi iau rămas bun.

Nu mai este fizic, dar întotdeauna va rămâne omul care m-a iubit necondiţionat și m-a învățat să îndrăznesc, să visez și să lupt pentru ce-mi doresc. 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.